Coleg cu Florin Hidișan la UTA și Pandurii, Adi Rusu rememorează: „Soția punea mereu un tacâm în plus, copiii se bucurau să-l vadă. Era un băiat atât de liniștit și bun”

Redactor:
Călin MNERIE
Coleg cu Florin Hidișan la UTA și Pandurii, Adi Rusu rememorează: „Soția punea mereu un tacâm în plus, copiii se bucurau să-l vadă. Era un băiat atât de liniștit și bun”
  • Publicat:

Fotbalul românesc s-a îmbrăcat în negru pentru „plecarea” lui Florin Hidișan. O plecare prematură, la doar 40 de ani, dar anticipată de problemele grave de sănătate cu care fostul mijlocaș s-a confruntat de un an și jumătate încoace. La un control de rutină i s-a descoperit o formă rară de cancer la stomac, cu care „Piticul” s-a luptat din răsputeri în spitalele din România și străinătate.

În ultimele luni, durerile erau din ce în ce mai mari, ajunsese o mână de om ca urmare a ședințelor repetate de chimioterapie, dar a rămas optimist până la ultima suflare.

Cu arădeanul Adrian Rusu (38 de ani) a îmbrăcat același tricou timp de trei sezoane, unul la UTA și două la Pandurii Târgu Jiu. La formația gorjeană au fost și colegi de cameră, iar fostul fundaș a ajuns să-l cunoască foarte bine.

Coleg cu Florin Hidișan la UTA și Pandurii, Adi Rusu rememorează: „Soția punea mereu un tacâm în plus, copiii se bucurau să-l vadă. Era un băiat atât de liniștit și bun”

La un moment dat, „Hidi” era considerat de-al casei în familia Rusu, iar amintirile curg de la sine.

„Când l-am cunoscut pe Hidi în 2006, la UTA, era un băiat boem, puțin libertin, dar cred că l-a ajutat mult faptul că a avut lângă el figuri importante ale fotbalului românesc și s-a concentrat sută la sută pe ceea ce avea de făcut la antrenamente și meciuri. A început să se înțeleagă tot mai bine cu Bogdan Mara, mai erau atunci la UTA Daniel Chiriță sau Daniel Tudor, adevărați lideri care l-au ajutat mult observându-i talentul. Era și figura antrenorului Marius Lăcătuș, asta cred că l-a motivat și responsabilizat și mai mult. Când a venit la Arad, Hidi nu era foarte cunoscut în fotbalului românesc, cred că în Liga 1 mai jucase doar vreo câteva meciuri la FC Argeș, dar la UTA și-a câștigat repede un loc de titular și aprecierea colegilor.

Era jucătorul tehnic, de explozie, de la care te puteai aștepta oricând la o pasă care să destabilizeze apărarea adversă sau la o execuție suprinzătoare, avea un șut bun de la distanță. Era un talent pur, dar treptat l-am descoperit și ca om, ca și coleg. Era foarte altruist, nu se punea niciodată pe el pe primul plan în fața echipei, colegilor. Eu în 2007 am plecat la Pandurii, Hidi a jucat la UTA încă un an și jumătate, după care ne-am reîntâlnit la Târgu Jiu, tot în Liga 1”, rememorează Adi Rusu despre Florin Hidișan.

„Am devenit cu adevărat prieteni, iar pe teren îi căram pianul”

Relația de prietenie dintre cei doi s-a sedimentat în orașul lui Brâncuși. Aici au devenit și colegi de cameră în cantonamente și deplasări și au format și cuplul de mijlocași centrali de la Pandurii.

„Eu jucam la închidere, Hidi puțin mai față, eu îi căram pianul cum se spune. Ne înțelegeam excelent pe gazon și în afara lui, petreceam foarte mult timp împreună. Eram colegi de cameră, dar Hidi venea și acasă la noi duminicile. Soția punea mereu un tacâm în plus, copiii se bucurau să-l vadă, era un băiat atât de liniștit și bun, o adevărată plăcerea să povestești cu el.

Poate multă lume crede că l-a descoperit pe Dumenzeu și credința în Divinitate doar după ce s-a îmbolnăvit, dar nu este deloc așa. La Pandurii obișnuiam să mergem la mănăstire înainte de fiecare meci, iar Hidi nu mai era cu noi în acele minute pe care le petreceam rugându-ne. Era foarte credincios, spunea mereu că Dumnezeu ne va ajuta și astăzi și trebuie să credem cu toții în asta. Eu nu-mi aduc aminte ca Hidișan să fi supărat pe cineva, vreun coleg, poate doar pe Ionuț Chirilă, în acel meci din liga a doua de la UTA, când nu a vrut să iasă de pe teren când antrenorul a vrut să-l schimbe. Știu că povesteam deseori despre acel eveniment pe când eram colegi la Târgu Jiu, iar Hidi îmi spunea mereu că nu a făcut-o din ambiție, ci pentru că-și iubea prea mult meseria, iubea prea mult fotbalul și pe UTA și simțea că o putea ajuta în acele luni grele după retrogradarea în Liga 2-a. Știu că ar mai fi vrut să rămână la Arad, chiar îmi spunea că la UTA a petrecut cea mai frumoasă perioadă din cariera lui. S-a simțit fotbalist la un club de o așa tradiție, cu un așa public în tribune, dar și cu colegi cu nume lângă el. Tocmai de aceea știu că a mai revenit odată la Arad, în Liga 2-a, în 2011, din păcate lucrurile nu mai mergeau bine la club și nu și-a putut împlini visul, acela de a promova din nou cu UTA în Liga 1”, mai rememorează Adi Rusu.

„Nu mai știam ce să-i spunem, a rămas doar el cu Dumenezeu”

Fostul fundaș al celor de la UTA, Rapid, Pandurii, FC Brașov și Șoimii Pâncota a încercat să-i fie sprjin lui Florin Hidișan și în lunile în care s-a luptat cu boala.

„Am fost șocat când am aflat că e atât de grav bolnav. Alături de alți foști colegi am încercat să-l ajutăm cum puteam, am făcut campanii de strângere de fonduri, dar am și vorbit destul de des cu el, nu s-a descurajat niciun moment. Poate chiar în ultima perioadă nu ne-am auzit chiar atât de des precum mi-aș fi dorit și eu și soția mea, dar parcă nici nu știam ce să-i mai spunem. El săracul era din ce în ce mai rău, cred că la un moment dat a rămas doar el cu Dumnezeu și așa va fi și pe mai departe. De când am aflat vestea dispariției sale nu mai sunt bun de nimic. Nu ești niciodată pregătit să te desparți de un coleg, un prieten, un frate…Rămas bun Hidi, a fost o onoare să te am alături în iarbă și în viață” e mesajul de adio al lui Adrian Rusu.

Mesaje de adio din partea foștilor colegi de la UTA

Pe site-urile de socializare, mulți dintre foștii colegi ai lui Florin Hidișan de la UTA și-au luat rămas bun în felul lor de la mijlocaș, plecat mult prea devreme dintre noi.

„Un moment de reculegere pentru cel care a fost un coleg devotat și un om deosebit… Drum lin către ceruri, Hidi! Ai demonstrat până la sfârșit că ești un luptător, iar credința ta a inspirat pe mulți! Dumnezeu să te odihnească!” – Laszlo Balint.

„Drum lin spre cer COLEG (PRIETENE) !!! Dumnezeu sa aibe grija de sufletul tău!!” -Sebastian Huțan.

„Dumnezeu sa te ierte, Hidi!Te rog, să ai grijă de Denis, acolo sus!” – Cosmin Pașcovici, cel care și-a pierdut băiețelul în urmă cu câțiva ani tot din cauza unei boli incurabile.

„Rămas bun Hidi!” – Mădălin Smaranda

  • 107 de meciuri în Liga 1, 55 pentru UTA
  • S-a născut pe 24 iunie 1982, la Râmnicu Vâlcea. În Liga 1, a jucat 107 meciuri și a marcat 7 goluri, iar în Liga a 2-a a disputat 110 partide și a înscris de 8 ori
  • A jucat în carieră ca mijlocaș pentru Industria Sârmei Câmpia Turzii, Internațional Pitești, FC Argeș, CS Otopeni, FC Brașov, UTA, Pandurii și U Cluj, Arieșul Apuseni Performanța Ighiu, CS Ocna Mureș
  • Pentru UTA a evoluat în 82 de partide, 55 în elită și 27 în eșalonul secund, înscriind 5 goluri
Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit
Haos! Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înaintea luptei: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la…
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Mircea Lucescu a ales! Cei trei
Mircea Lucescu a ales! Cei trei "tricolori" lăsaţi în afara lotului pentru partida cu naţionala din Kosovo. Surpriza uriaşă a…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×